A 9-a minune a lumii – spărgătorul de gheață

.big-ship-coloring-page-for-kids-1-img

…..

În numai doi ani, fără complicate studii de fezabilitate, fără avize de mediu sau mai știu eu ce alte hățișuri birocratice, fără avea pe mână bani cu nemiluita din fonduri nerambursabile, fără a cunoaște măcar minunile științei moderne, Apolodor din Damascul Siriei construia la Drobeta un pod din piatra și mortar, considerat, la vremea lui, a 8-a minune a lumii!

….Pe acest pod urma a-și trece Traian legiunile în Dacia, în încercarea de a îmblânzi pe dacii care, „atârnați de munți, obișnuiau să coboare și să pustiiască ținuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile”.

….Civilizația romană nu a prins rădăcini adânci în Dacia.

….O sută de ani mai târziu, când Aurelian a hotărât a părăsi această provincie, care nu aducea decât nenorociri Romei, a distrus și podul lui Apolodor, încercând a îngreuna astfel trecerea Dunării de către dacii care nu își uitaseră vechile obiceiuri prădalnice. Rămași fără pod, dacii au continuat să treacă Dunărea pe gheață, îndeletnicire care nu cerea prea mult efort intelectual sau prea multe cunoștințe tehnice.

….Am văzut zilele trecute o fotografie cu urmași ai dacilor, care, două mii de ani mai târziu, treceau Dunărea înghețată croindu-și drum printre sloiuri. O fotografie pe care cel ce a postat-o a numit-o, cel puțin nepotrivit, Inconștiență. În total dezacord cu autorul, eu aș fi numit-o Tradiție. Pentru că dacii or fi uitat cu totul binefacerile civilizației romane, dar măcar și-au păstrat, cu o încăpățânare vrednică de admirație, tradițiile.

…Joi dimineață, după două zile petrecute în pustiul getic, în Lumea apelor, m-am încumetat a pleca spre oraș, sperând că undeva, pe apele înghețate ale bătrânului Danubiu voi întâlni cea de a 9-a minune a lumii, spărgătorul de gheață.

….Zadarnic. Un tinut aflat sub polul cel înghețat, un pământ ars din pricina gerului alb, citez din Ovidius, cel care, înaintea mea, a simțit pe propria-i piele ce înseamnă iarna pontică.

….Trei ore am așteptat pe malul înghețat al Dunării, privind în jos și în sus, doar, doar s-o ivi miraculoasa salvare. Unii spuneau că spărgătorul ar fi plecat de dimineață spre Sulina, alții că încearcă a elibera dintre sloiuri un cargou ucrainean… Se povesteau vrute și nevrute despre acest vapor însuflețit, transformat într-un personaj fabulos, iar noi așteptam cu înfrigurare momentul în care, venit de niciunde, voinicul acesta s-ar fi năpustit cu înverșunare asupra sloiurilor nemiloase, izbăvindu-ne de acest coșmar.

….Spre dezamăgirea noastră, nu am putut vedea în acea zi a 9-a minune a lumii. Neștiut de nimeni, surd la toate rugămințile și rugăciunile noastre, spărgătorul de gheață își împlinea menirea salvatoare prin cine știe ce alte cotloane ale Deltei.

….În microbuzul care ne-a dus până pe malul Dunării, înfruntând vitejește drumurile înfundate ale Deltei, au început a se urzi planuri de trecere a fluviului, fie pe sloiuri, fie printre sloiuri, cu barca. Un elev voia să ajungă la școală – iarna cumplită nu reușise a-i ostoi setea de învățătură, o tînără mamă încerca a-și duce copilul de numai câteva luni la vaccinat, doi bătrâni strigau că vor să moară în patul lor și nu pe maluri străine de apă. Un domn cu burta, gușa și ghiul, așa cum se cuvine unui domn, amenința că va înfrunta sloiurile de unul singur, numai să ajungă la șomaj, unde nu știu ce doamnă avea să-l izbăvească de chinuri cu o prețioasă semnătură.

….Iar eu, tremurând în microbuzul înghețat, ascultam aceste voci cu deznădejdea celui care nu urcase vreodată într-o barcă și nici nu călcase peste sloiuri.

….La plajă o barcă se încumetase a tăia o cărare șerpuită printre sloiuri, iar acea barcă părea în acea zi singura noastră nădejde. Din microbuz, priveam pe geam sforțările barcagiului, lupta cu Dunărea înghețată: barca se smucea, urca pe sloiuri, se bloca, se clătina, motorul șuiera… În urma sa, apa îngheța la loc, cărarea se pierdea…

….S-a blocat, țipau oamenii în microbuz; nu, spunea elevul, scapă acum, uite, iese. Barca e din fibră, își dădea cu părerea domnul cu ghiul, acuși se sparge și se duce sub sloiuri.

….Dă-ți peste gură omule, sărea bătrâna, iar ceilalți se grăbeau să-l apostrofeze: bă, Costică, taci dracu din gură și nu mai speria lumea. În cele din urmă, după zeci de minute care păreau ore, barca se elibera de strânsura ghețurilor și, clătinându-se de epuizare, se agăța de mal, în cealaltă parte.

….Am coborât din microbuz, așteptându-ne rândul. Câțiva localnici, mânați de un altruism de neînțeles. spărgeau gheața cu lopeți și topoare, să poată întoarce barca. Sloiuri înfiorătoare erau aruncate pe mal, dar imediat altele le luau locul. Părea o sforțare fără sorți de izbăndă, o luptă imposibilă. Pune bă și tu mâna pe o lopată, strigau unii, apucă de sloi, trageți cu toții!

….Împins de euforie, m-am strecurat și eu printre oameni. M-a temperat un localnic: Dați-vă domnu de aici, că poate cădeți în apă. Un bătrân, care spărgea cu lopata sloiurile capturate la mal m-a sfătuit părintește: Lăsați domnu, nu vă bagați aici că vă alunecă ghetele. Stați acolo, lângă copac. Lăsați că spargem noi. Iar eu m-am tras cuminte lângă copac. În 10 minute eram atât de înghețat, că abia mă mai puteam mișca de pe un picior pe altul.

….Am urcat în barcă. Un’te pui bă acolo, a țipat barcagiul înfuriat, dă-te-n spate, nu mă îngreuna. Mie îmi părea că sunt în spate, dar m-am supus fără să crâcnesc și mi-am găsit un locușor murdar, unde m-am cuibărit degerat. Dunărea printre sloiuri…magnifică imagine, natura sălbatecă în toată splendoarea forței sale. Moment de imortalizat. Ia uite-l și p’ăsta, a lătrat domnul cu ghiul. Ține-te, mă, de barcăEl face poze. Rădea barcagiul, rădea și mama, rădea parcă și copilul înfofolit într-un sac de fâș. Am răs și eu, din politețe.

….Haideți, cu toții, a zbierat barcagiul pe la jumatea Dunării, că ne prinde aici, clătinați!! Și noi ne-am apucat a clătina barca într-o parte și în alta, încercând astfel a păcăli sloiurile ticăloase. Acum ar fi frumos să treacă spărgătorul, râdeau oamenii, să ne răstoarne între sloiuriSpărgătorul – a 9-a minune a lumii! A trăi sau a muri țineau, așadar, de capriciile sale…

….Nu am murit. Nu a venit nici spărgătorul. Am trecut Dunărea printre sloiuri.

….O aventură pe care acei oameni din acea barcă o trăiesc în fiecare an, de mii de ani, dinainte de Apolodor și de Traian, dinainte de podul minune de la Drobeta, într-o Geție în care iarna va fi mereu la fel, cu spărgător sau fără.

….Ajuns acasă, am vrut să postez fotografia tremurândă făcută din barcă. Dar m-am rușinat de toți cei care au râs de mine atunci, de acei oameni săraci dar inimoși, care spărgeau sloiuri pentru a putea trece noi. De barcagiu, care își punea viața în pericol de câteva zeci de ori pe zi, pentru a-și putea hrăni familia. De acel copil fără medic, de acel elev fără școală, de acea mamă, de acei bătrâni.

….Mi-a fost rușine de toată această țară în care civilizația nu a prins rădăcini, de toți acei oameni izolați, flămânzi, nenorociți, din Lumea apelor, acel așa numit paradis al Dunării, unde păsările au mai multe drepturi decât oamenii. Mi-a fost rușine de acei oameni uitați și ignorați, pentru care singura salvare este spărgătorul de gheață… Până s-o mai naște un Apolodor care să arunce un alt pod peste Dunăre!

   M-am revoltat privind acea fotografie cu oameni trecând Dunărea pe sloiuri, numită, atât de nepotrivit, Inconștiență.

    Nu, dragă domnule, aceasta nu este Inconștiență, aceasta este Disperare!

….

….

26 ianuarie 2017

Reclame